Consolation, by Clan of Xymos

ceva mai depresiv, să se potrivească cu starea generală…..

La cârciuma din cartier…. să nu te duci cu sacul

În weekend am fost să mâncăm la o cârciumă din cartier.  Sinceră să fiu nu ştiu cum se cheamă, dar chiar nu e relevant.  După vreo 20 minute, apare un chelner care ne ia comanda, şi printre altele, comand din meniu o citronada cu sirop de brad, şi solicit (la cererea expresă) să fie cu miere.  Chelnerul mă roagă de vreo două ori să repet că cică nu aude… şi mă supun rugăminţii lui.  Mai comand şi o salată verde (care nu era în meniu, dar îmi confirmă că au) cu lămâie şi sos (lâmâia şi sosul erau trecute în meniu la categoria ”diverse”, împreună cu caserola de plastic şi alte articole similare). 

După încă vreo 20 minute, apare chelnerul cu băuturile, printre care şi citronada mea.  Gust, şi-mi dau seama că am fost tâmpită că nu am precizat că prefer cu apă minerală, pentru că tot timpul uit că în general e cu apă plată deşi eu cred că e cu apă minerală.  Asta e, am uitat… Mestec, mai gust, nu prea îmi dau seama unde e siropul de brad, şi realizez că e cu zahăr.  Shit!!! Da parcă spusesem altceva… Am visat?  Îi fac semn, se apropie de masa noastră şi-i zic cu o voce tristă: “Citronada mea nu are sirop de brad şi e cu zahăr nu cu miere….”  Se uită condescendent la mine preţ de 10 secunde, şi pleacă.  Rămân interzisă.  Prietenii mei izbucnesc în râs. Ăăăăăă, nu înţeleg, ce-am făcut?   Începem să ne întrebăm dacă o să mă ignore pur şi simplu sau dacă o să-mi aducă alta în care a scuipat deja (şi el şi barmanul), sau chiar una cu zahăr ŞI miere, pentru că nu am precizat că eu vreau cu miere în loc de zahăr….

În fine, îmi aduce alta după alte 10 minute, împreună cu o farfuriuţă pe care erau două cutiuţe de miere.  )))

Sper că vă imaginaţi că mi-a adus salata dar nu am văzut nici lămâia şi nici sosul (ce-i drept că aş fi putut să folosesc lămâile din citronadă – un oltean adevărat aşa ar fi făcut – prietenii ştiu de ce!). În schimb, când a venit să ne aducă nota, a precizat că pot să-mi iau cutiuţa de miere nefolosită acasă:)))) Haios chelner!!!!

I look like shit, I feel like shit.. I’m a shit!

Ieri am avut ceea ce eu numesc “a shitty day”. Da cu spume…. M-am enervat dintr-o mie de motive şi m-am depresat absolut îngrozitor.  Dacă stau să mă gândesc mai bine, cred că se potriveşte la fix aia cu “o zi nasoală se cunoaşte de dimineaţă”.  M-am trezit greu, şi sunt sigură că starea de toată ziua a fost din cauză că m-au enervat hainele pe care mi le pregătisem de seara. Deşi le-am schimbat de vreo trei ori, am plecat de acasă tot plină de spume.  Nu cred că există ceva ce mă enervează mai tare decât să stau dimineaţa în faţa unui dulap plin de haine şi să nu pot să mă hotăresc cu ce să mă îmbrac pentru că cele călcate de seara de fapt stau aiurea iar cele din dulap sunt necălcate şi e târziu şi tot aşa….. (credeţi-mă că nu are nici o relevanţă cantitatea şi numărul hainelor din dulap, starea de nervi e aceeaşi….)

La birou n-am chef de nimic zilele ăstea, cel puţin de când m-am întors din concediul de Paşti mi se pare incredibil de greu să mă urnesc să fac ceva… sunt într-o stare de totală amorţeală.  După amiază, m-am enervat şi mai rău din cauza unor incompetenţi de la bancă care ne amână dosarul de credit de vreo 6 saptămâni, ceva de vise rele… Am sunat la call center să încerc să aflu în ce stare e dosarul, şi fătuca de la call center (care cred că a plâns după ce am închis eu telefonul), îmi spunea întruna că nu poate să-mi spună cine se ocupă de dosar, că nici ea nu are numerele de telefon ale celor din back office, că o să le dea ea un mail şi mă sună şi altele asemenea.  Mi se ridicase tensiunea când o auzeam, şi după ce i-am făcut incompetenţi de mai multe ori şi i-am zis că nu cred că nu există un “escalation process” pentru situaţii de genul ăsta - în orice multinaţională normală la cap există, i-am zis să-mi spună măcar unde pot să fac o reclamaţie.  Şi-mi răspunde senină că să mă duc la sediul central la băncii să depun o plângere la ghişeu.  La ghişeu…!!!!!!!!!!!!!  În secolul 21 mă trimite la ghişeu…!!!!!!!!!!!! A zis că pot eventual să trimit un mail… (da, sigur, un email la care probabil nu-mi va răspunde nimeni niciodată). Şi eu vroiam doar să alfu starea dosarului şi nimic mai mult…
Mi-am încheiat seara apoteotic la dentist! No comment!

PS: partea şi mai de căcat e că încă nu mi-a trecut….

 

Waltzing Mathilda, by Tom Waits

Că mi-am adus aminte de Tom Waits, uite ce făcea acu mai bine de 30 ani, pe vremea când eu de abia mă născusem:

Sper că aţi remarcat freza de jackson 5 a saxofonistului:)

PEHDTSCKJMBA

Tom Waits, genial, ca de obicei….

Ucenicul supravieţuitor

M-am uitat săptămâna trecută la noua serie “Ucenicul” lui Donald Trump (seria 6).  Plictisitor, ca să nu zic enervant.  Probele par să fie aceleaşi cu cele din seriile anterioare (adevărul e că nu mai ai ce să inventezi după 5 serii a câte 14-15 episoade), iar dialogurile devin insuportabile.

Nu ştiu zău ce caută Trump, dar serialul beneficiază în mod evident de o regie amănunţită până la ultimul detaliu.  De aia cred că poate să devină un fel de ”Supravieţuitorul”.  Concurenţii complotează în mod evident cu scopul de a-l elimina pe un altul, iar Trump, deşi la prima vedere ar părea că ia independent deciziile de eliminare (cel puţin aparent nimic nu îl împiedică să facă asta), se lasă influenţat de majoritate.  Aş putea găsi zeci de motive pentru care deciziile/motivaţiile lui Trump nu au logică, da nu dezbat asta acu.

În plus, dacă te uiţi la mai multe episoade, îţi dai seama în aproape 99% din cazuri cine urmează să fie eliminat, datorită modului în care îţi sunt prezentate evenimentele.  Întotdeauna există un concurent care face ceva evident greşit (ori doarme în timp ce alţii par a munci, ori spune vreo tâmpenie ulterior exacerbată şi folosită de ceilalţi şi de Trump ca armă şi tot aşa)… devine plictisitor să te uiţi, pe bune… Eu înţeleg că nouă ne dau doar un rezumat de o oră a unei săptămâni întregi dar chiar şi aşa mi se pare că e un soi de manipulare evidentă….

Iar cireaşa de pe tort din seria asta a fost combinaţia dintre doi concurenţi (un el şi o ea).  În seria anterioară, Sean – englezoiul simpatic care a şi câştigat - se îndrăgostise de una dintre fete, şi se făceau diverse comentarii sau aluzii, dar s-au limitat la asta.  În schimb, în seria 6, au trecut la pupături şi discuţii aprinse despre loialitate.  Deci s-au transformat şi într-un fel de Big Brother.  Acu io nu zic că le-a zis regia să se pupe, da chiar mi se pare că exagerează, sau cel puţin că încearcă să găsească subiecte de atras audienţă care n-au legătură directă cu emisiunea.

Apocalyptica

Habar nu aveam că Apocalyptica a cântat la Eurovisionul de anul trecut.  Îmi imaginez buniucuţele europene care au rezistat până târziu în noapte să vadă câştigătorul concursului, cum îşi făceau cruce zicând : “Ce circ… ce ţi-e şi cu tineretu din ziua de astăzi… nici eurovisionu nu mai e cum era pe vremea mea…..”

Bere cu ceva

Dacă vi se pare că berea e amară şi acidulată (mie aşa mi se pare uneori), vă propun câteva alternative geniale (încercate pe propria-mi piele) pe care le recomand cu cea mai mare “căldură” şi o bere rece:

• Bere + suc de lămâie = “Bere Clara” se găseşte în orice cârciumă din Barcelona, da se poate prepara la domiciliu sau în orice altă cârciumă, la cerere
• Bere + 7up = Shandy se găseşte la restaurantul Champions de la Marriott, da se poate prepara la domiciliu sau în orice altă cârciumă, la cerere
• Bere + grenadine = bere cu grenadine (de fapt are un nume pe care l-am uitat) se găseşte la restaurantul/cafeneaua/cofetaria Chocolat din centrul vechi, şi se poate prepara şi în alte cârciumi dacă barmanul a auzit de grenadine.

Încercaţi că ce cel puţin fanii.  Părerea mea!

Client care

Bănuiesc că sintagma asta vă sună foarte cunoscut multora dintre voi. Şi bine faceţi. Azi am o mică mostră de client care. Plec într-o seară de la birou, şi pentru mă grăbeam să ajung la dentist, iau un taxi de pe stradă (taxi de firmă – să ne înţelegem… nu era ţeapă). Îl întreb pe taximetrist dacă e liber, dă din cap ca “da”, mă urc, îi spun numele străzii, şi plecăm în trombă. Mergem preţ de vreo 20 de minute, mă bucur că suntem în grafic, că traficul nu e foarte nasol şi că nu o să întârzii, şi de plictiseală (de, aşa e în taxi dacă nu se înjură nimeni pe stradă, nu claxonează, etc.), îmi arunc ochii prin maşină. Observ că pe tavan e lipită o diplomă, şi de curiozitate, mă chinui să citesc : “Se acordă domnului…. DIPLOMA pentru absolvirea cursului “Eficienţă şi calitate în relaţia cu clienţii”".

Drace, îmi zic, ăsta e profi, nu glumă… Mai citesc încă o dată ce scrie pe diplomă, verific dacă numele de pe diplomă e acelaşi cu numele de pe autorizaţia de funcţionare de pe bord, şi dacă poza de pe autorizaţie seamănă cu personajul care se află la volan (răspunsul culmea e da) şi îmi dau brusc seama că în tot acest timp, de când mă urcasem în maşină personajul cel şcolit nu scosese nici măcar o vorbă.

Şmecheră, în sinea mea, îmi propun să urmăresc până la finalul cursei care va fi primul cuvânt pe care mi-l va adresa. Dezamăgire totală. La destinaţie, deşi nu-i spusesem numărul, a oprit el la un moment dat unde a crezut că vreau eu să merg, i-am dat banii, mi-a dat restul şi chitanţa, şi aia e. Am spus la revedere când am coborât, dar nu cred că mi-a răspuns, sau cel puţin eu nu l-am auzit.

Repet: “Eficienţă şi calitate în relaţia cu clienţii”. Încă stau şi mă întreb. Ok, înţeleg cu eficienţa, probabil pe principiul “the lesser, the merrier”. Da calitate? În care relaţie cu clienţii? Nu, zău…. Poate că ceva ce nu există să aibă calitate? (în afară de faptul că nu există)

Lipsă de încredere, sau mentalitate greşită?

Am primit pe e-mail mesajul de mai jos, şi deşi pare amar de adevărat, vreau să sper/cred că totuşi nu e ceea ce pare a fi….

“Un român este, de cele mai multe ori, mai bun decat un străin; însa doi străini sunt, întotdeauna, mai buni decât doi români”. Asta a fost replica spontană, memorabilă prin simplitatea ei, spusă cu năduf şi cu nedumerire ontologică de către un francez simplu şi obosit, care se străduie, de zece ani, să facă mica sa firmă din România să meargă mai bine. Fiecare dintre angajaţii săi este foarte bun, directorul e bine pregătit şi serios şi, totuşi, ceva ce scapă logicii de business se întâmplă: rezultatele sunt, sistematic, mai proaste decât bunul simţ ar spune că trebuie să fie. De câte ori a trimis câte un român să lucreze pentru câteva luni la filialele lui din Anglia şi din Grecia, acesta a ieşit în evidenţă. Pe drumul de întoarcere, însa, se produce ceva, o reacţie ciudată, care schimbă lucrurile.

Unde se “evaporă” o bună parte dintre calităţile individuale ale românilor când aceştia se adună în grupuri, fie ele mici de tot sau mari, în firme sau chiar în guverne? Eu am o explicaţie simplă: România este ţara cu cel mai redus indice de încredere generalizată din Europa, şi asta de mulţi ani la rând.

Statistic, un român se asteaptă (de cele mai multe ori fără să conştientizeze) ca 9 din 10 conaţionali ai săi să aibă ceva de ascuns faţă de el, să încerce să-l mintă, să se poarte urât cu el, să-l insulte, să profite de el sau să-l înşele într-un fel sau în altul.

Eşti “programat” pentru asta la piaţă, în relaţiile cu vecinii de bloc, cu şefii şi cu subordonaţii, cu clienţii şi cu furnizorii, cu Parlamentul şi cu Justiţia etc. Reacţia instinctivă este de apărare şi, omeneşte, de răzbunare; mergi la alegeri nu ca să votezi pentru cineva, ci împotriva altuia, te străduieşti să păcăleşti Statul chiar dacă nu ai niciun profit din asta, pentru că ai certitudinea că şi el te păcăleşte pe tine.

Dacă nu eşti plătit atât cât crezi că ai merita, asta e sigur pentru că angajatorul vrea să te exploateze şi să te umilească. Când îţi găseşti alt loc de muncă, cu un salariu mai mare şi cu o maşină mai bună, nu te poţi despărţi simplu de el, ci trebuie să-i trimiţi un mesaj ironic, cu cc la ceilalţi colegi şi, uneori, chiar şi la câţiva clienţi. Eventual, dacă poţi şterge şi nişte fişiere importante în ultima zi de lucru, e şi mai mare satisfacţia. Ce contează că patronul acela nu mai doarme noaptea gândindu-se cum va plăti chiriile şi salariile, că s-a îmbolnăvit de ulcer şi că nevasta l-a părăsit pentru că vine zilnic acasă la zece noaptea? Nu, el trebuie pedepsit exemplar; dacă nu pentru altceva, atunci măcar pentru că nu a fost mai deştept încât să facă firma să fi mers mai bine.

Mergi la un interviu? Deja tu şi angajatorul v-aţi pus pe poziţii adverse, probabil fără să vă daţi seama. Instinctiv te aştepţi ca cel cu care stai de vorbă să încerce să te umilească sau să te păcălească, dupa cum el se aşteaptă să îl minţi şi îţi pune tot felul de “capcane” ca să te prindă. Ţi se face o ofertă mai mică decât te-ai aşteptat? În niciun caz nu spui “Vă mulţumesc pentru că m-aţi ales pe mine, însă…”. Fă-l să plătească afrontul: “Vai, mă faceti sa rad …”. Ai un şef român, mai deştept şi mai bine pregătit decât străinul care a fost înaintea lui?
Sigur e ceva dubios la mijloc, bunele lui intenţii sunt doar de faţadă, trebuie aplicate urgent nişte măsuri preventive de apărare şi de discreditare a “inamicului”. Măsuri de apărare pe care deja şi le pregăteşte şi el faţă de tine, instinctiv. Sună cunoscut?“