După o vacanţă de 2 saptămâni şi un uichend cu teambuilding, here we go again!
Una dintre cele mai tari chestii pe care le-am aflat recent, e o formulă de încheiere pentru e-mailuri de business. V-o spun şi vouă, da să nu mai ziceţi la nimeni:
“Have a beautiful day inside and outside!”
Nu vi se pare foarte taaaare??????
Am citit zilele trecute un articol referitor la alegerile din mai 90 şi campania electorală de acum 18 ani. La mitingurile PDSR se strigau sloganuri de genul:
Sinceră să fiu, îmi doresc să se dea la televizor în fiecare zi vreo 5-10 minute de reluări din Cântarea României, vizitele de lucru, mineriade, şi altele asemenea. E păcat că am uitat toate ăstea şi nu ne-ar strica se ne aducem aminte din când în când de unde am plecat. Părerea mea!
Bănuiesc că sintagma asta vă sună foarte cunoscut multora dintre voi. Şi bine faceţi. Azi am o mică mostră de client care. Plec într-o seară de la birou, şi pentru mă grăbeam să ajung la dentist, iau un taxi de pe stradă (taxi de firmă – să ne înţelegem… nu era ţeapă). Îl întreb pe taximetrist dacă e liber, dă din cap ca “da”, mă urc, îi spun numele străzii, şi plecăm în trombă. Mergem preţ de vreo 20 de minute, mă bucur că suntem în grafic, că traficul nu e foarte nasol şi că nu o să întârzii, şi de plictiseală (de, aşa e în taxi dacă nu se înjură nimeni pe stradă, nu claxonează, etc.), îmi arunc ochii prin maşină. Observ că pe tavan e lipită o diplomă, şi de curiozitate, mă chinui să citesc : “Se acordă domnului…. DIPLOMA pentru absolvirea cursului “Eficienţă şi calitate în relaţia cu clienţii”".
Drace, îmi zic, ăsta e profi, nu glumă… Mai citesc încă o dată ce scrie pe diplomă, verific dacă numele de pe diplomă e acelaşi cu numele de pe autorizaţia de funcţionare de pe bord, şi dacă poza de pe autorizaţie seamănă cu personajul care se află la volan (răspunsul culmea e da) şi îmi dau brusc seama că în tot acest timp, de când mă urcasem în maşină personajul cel şcolit nu scosese nici măcar o vorbă.
Şmecheră, în sinea mea, îmi propun să urmăresc până la finalul cursei care va fi primul cuvânt pe care mi-l va adresa. Dezamăgire totală. La destinaţie, deşi nu-i spusesem numărul, a oprit el la un moment dat unde a crezut că vreau eu să merg, i-am dat banii, mi-a dat restul şi chitanţa, şi aia e. Am spus la revedere când am coborât, dar nu cred că mi-a răspuns, sau cel puţin eu nu l-am auzit.
Repet: “Eficienţă şi calitate în relaţia cu clienţii”. Încă stau şi mă întreb. Ok, înţeleg cu eficienţa, probabil pe principiul “the lesser, the merrier”. Da calitate? În care relaţie cu clienţii? Nu, zău…. Poate că ceva ce nu există să aibă calitate? (în afară de faptul că nu există)
Apropo de Barcelona, trebuie să povestesc aventurile mele cu cursele de tip low-cost, şi nu ca să mă plâng (aşa cum s-ar aştepta unii) ci pentru că oferă un spectacol pe cinste.
Plecarea: într-o miercuri seara, ora 8, de la aeroportul Băneasa. Ajungem la aeroport pe la 6 şi ceva, şi în timp ce-mi spun în gând că am ajuns prea devreme şi că ar fi trebuit să fi mers mai târziu, dau peste o mare coadă la check-in care se întindea până la intrarea în aeroport. Coada era la cele două ghişee unde era afişat numele WizzAir. Alături, la ghişeul pentru cursa de Napoli, pustiu. Îmi zic în gând că iar am ghinion să nimeresc la cursa cu cea mai lungă coadă, dar în secunda doi, aflu că de fapt cursa de Napoli tocmai se pregăteşte de îmbarcare, deci proabil coada de la check-in fusese ceva mai devreme. După încă două minute, o fată care statea în faţa noastră la coadă, ne aude vorbind ceva (probabil barcelona, wizz) şi mă întreabă: “Pentru ce zbor staţi la rând?” “Barcelona”, zic eu dintr-o răsuflare. “Aa, păi eu n-am nici o treabă cu zborul ăsta”…..(?!?)…… Şi pleacă. Deci funcţionăm în continuare pe principiul : văd o coadă, mă aşez, că sigur aşa trebuie……
După alte 15-20 minute, în continuare la coadă, o doamnă care îşi împinsese până atunci bagajul cu piciorul la aceeaşi coadă cu noi, îşi dă brusc seama că la ghişeul respectiv se face check-in DOAR pentru Barcelona, şi de fapt ea zboară (sau aşa ar trebui) în altă direcţie….. (?!?!?!?!)…..
Când aproape ne vine rândul, la ghişeul unde tocmai se făcuseră formalităţile pentru Napoli, apare un angajat Wizz care să preia o parte din coada pentru Barcelona. Ne mutăm la noua coadă formată, şi brusc, apare un grup pe minoritari care includea o duduie cu mult aur, un “domn” între două vârste, o tanti care flutura disperată nişte hârtii şi care mi-a dat un brânci aproape să mă dărâme… Doamna cu hârtiile: “Pentru zborul de Napoli, vă rugăm, ne grăbim…. ”. Angajatul Wizz: “Îmi pare rău, dar check-in-ul pentru cursa de Napoli s-a închis”. “Dar vă rugăm, faceţi ceva, avem bilete, uitaţi, trebuie să se poată cumva”…. “V-am spus deja, îmi pare rău, dar check-in-ul s-a închis acum 4 minute. Data viitoare să veniţi mai devreme la aeroport”. “Haideţi, vă rugăm, nu se poate, domnul e italian, lucrează, trebuie să ajungă la servici….”
Trecem apoteotic de check-in, ajungem la altă coadă, la controlul paşapoartelor. Aici, alte patru cozi la care se înaintează cu viteza melcului. Între noi fie vorba, aeroportul Băneasa este complet depăşit de situaţie, şi de fapt nici nu a fost construit pentru un asemenea flux de călători. Numărul de ghişee, de funcţionari şi chiar de scaune în sala de aşteptare este complet insuficient. Într-un cuvânt, dezastru.
Aici, o altă discuţie fascinantă. O duduie, cu un Vuitton luat de la piaţă, împreună cu soţul şi mama aşteptau şi ei, doar că ulterior s-a dovedit că doar duduia pleca, ceilalţi doi doar o însoţeau la aeroport. Duduia avea vreo 4 (patru) bagaje de mână (nu ştiu cum au lăsat-o să plece aşa). Soţul: “….şi ţi-am zis să nu-ţi iei atâtea haine”, duduia: “….da nu mi-am luat, decât două pungi cu haine….”. “Păi da, da alea două pungi fac exact 5 kile în plus”. “Hai mă iubi, că nu mi-am luat multe haine”. “Ţi-am zis, mai bine îţi mai dădeam 100 euro, şi-ţi luai de-acolo haine să te-mbraci din cap pînă în picioare. Ce-ţi mai trebuie atâtea haine?”. Chiar aşa, la ce i-or fi folosit, nu ştiu…..
Nu mai zic că în avion, s-au scos sanvişurile cu salam şi mişto-urile de şantier la adresa stewardeselor. Astea sunt deja detalii. La întoarcere, am avut parte de situaţii similare, de data asta cu un grup de manelişti care au chemat stewardesele cred că de 40 ori (descoperiseră la ce foloseşte butonul de deasupra scunului) până la exasperare. O altă fază simpatică a fost în momentul în care pilotul a anunţat că durata zborului e de aproximativ 2 ore şi 30 de minute, şi toată lumea din avion a început să freamăte, neînţelegând de ce e cu aproape 30 minute mai puţin decât cursa dus (majoritatea se “întorcea”). Maneliştii, mai vorbăreţi din fire, au întrebat un stewart de unde e diferenţa de timp, iar stewartul (destul de sovietic în opinia mea) le-a zis că e un vânt foarte puternic care bate din spate şi ne împinge cu toată forţa înspre România. La care, manelistul, şmecher în felul lui întreabă: “nu vă supăraţi, da cam cât prinde la oră?”. No comment……
M-am întrebat aseară chestia asta, şi până acu n-am reuşit să găsesc un răspuns. Am văzut o duduie senzaţională ieri. Prima frază monumentală a venit când a fost întrebată cu ce se ocupă în prezent : “Cânt şi dansez oriental. Versurile în română”. Mi s-a părut absolut genial. După care continuă “În trupa Ispita. Adică eu sunt Ispita. Adică numele meu de scenă e Ispita”. Ceva mai târziu, la întrebarea “cum te-ai îndrăgostit de el?” (el fiind “celebrul” Dinu Maxer, de altfel viitorul soţ), ea răspunde: “Când l-am cunoscut pe Dinu… (moment de adâncă gândire)… nu-l cunoşteam prea bine”. (?!!!!)
În concluzie, eu cred ca nu doare, sau dacă doare, nu prea tare, că altfel am auzi ţipete de durere mai tot timpul în jurul nostru.
Într-un loc cu pretenţii, am văzut o uşă pe care era lipită o hârtie cu mesajul scris de mână “VĂ RUGĂM SĂ TRAGEŢI UŞA DUPĂ VOI!”. Prima mea reacţie a fost să-ntreb “Pe dinafară sau pe dinăuntru?”
Las la o parte agresivitatea implicită a mesajului pentru că probabil ăsta a fost rezultatul unui moment de exasperare a autorului cauzat de faptul că arcul care făcea ca uşa să se închidă automat se stricase iar pe de altă parte, uşa cu pricina are un senzor care porneşte un semnal sonor (absolut stresant) dacă uşa nu este închisă în timp util.
Dacă treci peste prima reacţie, cea de-a doua, în ordine cronologică, e că autorul a fost marcat de filmul “Păcală” şi a vrut să fie spiritual şi subtil în acelaşi timp. Dacă e aşa, atunci a reuşit.
Apropos de trasul uşii, îmi aduc aminte de o situaţie în care un elev nedisciplinat, fiind dat afară de la oră de un profesor “spiritual” cu replica “Închide uşa pe dinafară”, îi răspunde profesorului “nu pot, că-mi prind mâna”. (Faza nu e un banc, ci e pe bune…..)
“- Bună ziua! Magazinul de instrumente muzicale x….?
- Da, bună ziua.
- Sunt mama băiatului care a cumpărat de la magazinul dumneavoastră o pedală pentru chitară în luna decembrie…
-(?!?)
- A venit cu profesorul lui de chitară…. Laurenţiu… poate îi mai ţineţi minte….
- (?!?)
- Problema este că pedala pentru chitară nu îi este bună, iar Laurenţiu a zis să-şi cumpere alta mai scumpă, de vreo două milioane şi ceva….
- (?!?)
- Aţi putea să-i schimbaţi pedala? că vă plăteşte diferenţa….
- Da, se poate.
- Ştiţi, a vrut s-o schimbe în decembrie dar au venit sărbătorile şi n-a mai avut timp…
- Da, e ok, să vină.
- Bine, atunci îi spun să vină zilele ăstea la dumneavoastră cu pedala. Vă mulţumesc!”
Mă felicit că nu sunt vânzătoare într-un magazin (de instrumente muzicale) şi că nu am de a face cu asemenea (potenţiali) clienţi. Thanks God!
Azi, la masă (la IKEA), un gentleman …dacă pot să zic aşa… cu mâinile în buzunare, trece pe langă masa la care stăteam împreună cu o altă colegă, şi încercând să împingă masa noastră (peste noi), strigă: “Hai, ia-o pe-aici, că este loc!” După care, adresându-mi-se “Ne faceţi loc să trecem şi noi?” La nici 5 secunde apare o doamnă care împingea un cărucior cu două tăvi de mâncare….
Deci, haideţi să haidem… Băi leidiz, băi gentălmeni….
