Hard Rock Cafe

Am ajuns şi la Hard Rock Cafe acu vreo două săptămâni dar n-am apucat să scriu impresii despre locul cu pricina.  Era într-o joi seara (parcă) şi plecasem direct de la birou.  Nu mi s-a părut prea spectaculos, ce pot să zic… poate şi din cauză ca nu mă impresionează în mod deosebit obiectele folosite (purtate) de “vedete”…. asta a fost cam răutăcioasă, da în fine…. Cum ar fi să apară în curând ghiulul (cu piatră roşie) lui florin salam, lanţul de 24karate şi 3 kile al mai nu ştiu cui, rochia cu pietre swarovski al unei pirande măritate de curând cu un celebru mafiot şi chiloţii cu blană a lui Bote, iar noi toţi să ne impresionăm la lacrimi…..

Per ansamblu, mi s-a părut haios că era muzică simpatică, pe principiul “veche, da’ bună”.  În rest, locul e un fel de hală, motiv pentru care pare tot timpul că e o hărmălaie de nedescris, muzică, agitaţie… deci clar nu e locul potrivit pentru o cină romantică sau ceva similar…

Meniul e unul tipic american (cu hamburgeri, cheese cake, aripioare picante şi altele asemenea – nu în ordinea asta).  Am apucat doar în fugă să mă uit peste el, aşa că n-am reţinut nici un preţ, da bănuiesc că e peste medie, şi cred că nu e cazul că intru în detalii de genul ăsta.  Apropo de locuri tipic americane, în ultima vreme am fost de mai multe ori la Chamapions, şi sincer, într-un fel prefer Champions decât Hard Rock Cafe.  Unul din motive fiind şi că e mai puţin la modă (de, i-a trecut vremea….) aşa că găseşti loc, e relaxat, şi meniul e foarte similar…. Aripioarele picante (best in town) iar îngheţata n-are pereche  

În concluzie, să nu încercaţi cumva să treceţi pe la Hard Rock Cafe sâmbătă seara (înţeleg că procentul de SUV-uri albe din parcare depăşeşte cote inimaginabile), nici măcar să nu încercaţi să faceţi rezervare, că vă enervaţi sigur.  În primul rând, se fac rezervări doar în ziua cu pricina (un prieten a încercat să-şi organizeze ziua acolo, dar nu s-a putut – era vorba de peste 20 persoane şi tot n-au vrut să facă rezervare înainte), în al doilea rând, în ziua cu pricina, nu mai găseşti loc…. Să fie la ei acolo!!!! Aştept să se plictisească trendsetterii şi mai încerc mai încolo….

Thalassina

Undeva între Piaţa Romană şi Piaţa Victoriei, într-o vilă nu foarte mare s-a deschis de curând restaurantul Thalassina, cu specific grecesc.  De fapt, am aflat ca “Thalassina” înseamnă “sea food” în greceşte (aşa o fi?) ceea ce explică din plin numele cârciumii. De cum intri, ai senzaţia că de fapt ai ajuns la cineva acasă şi nu într-un restaurant.  Miroase bine încă de la intrare, atmosfera e simplă dar foarte intimă.  Dat fiind că restaurantul a fost amenajat într-o vilă, în diverse încăperi au fost amenajate saloane, cu câteva mese de 2 sau 4 persoane în fiecare cameră.  În camera în care am stat noi (cică de nefumători), erau patru mese destul de apropiate unele de altele.  Norocul nostru a fost că eram singuri, altfel cred că am fi putut să ne împrietenim cu vecinii de la celelalte mese, sau chiar să încercăm mâncarea direct din farfuriile lor….

În rest, patronii nu au exagerat deloc cu amenajarea, doar nişte candelabre foarte simple, din nuiele, care difuzau o lumină interesantă, câteva “tablouri” care sugerează nişte hublouri, câteva ghivece cu flori şi cam atât.  În holul restaurantului, există chiar şi vitrine în care s-a expus peştele şi fructele de mare.  Şi nu e doar de decor….  Destul de rar întâlneşti asemenea vitrine în retaurantele bucureştene, deşi, în locurile unde peştele şi fructele de mare sunt la ele acasă (vezi Turcia, Grecia, Spania şi nu numai), întâlneşti astfel de vitrine la tot pasul.

În fine…  chelnerul care a avut grijă de noi era extrem de politicos şi de prietenos dar fără să devină enervant, şi ne-a făcut recomandări pertinente acolo unde noi ezitam.  Per total, ne-a făcut să ne simţim bine primiţi.  Mâncarea este absolut delicioasă. Eu am încercat o pastă de măsline şi o pastă de brânză picantă ca aperitiv, iar la felul principal am încercat un calcan la cuptor cu legume. Absolut senzaţional, trebuie să recunosc.  Nici caracatiţa la cuptor în sos de vin roşu nu era mai prejos… iar după baclavua de la desert puteai să te lingi liniştit(ă) pe degeţele…. Preţurile sunt uşor peste medie, dar mi s-au părut justificate în condiţiile în care poţi să mănânci peşte atât de proaspăt la orice oră din zi şi din noapte (exagerez puţin). Ideea e că e genul de loc unde nu mergi în fiecare zi la prânz, dar poţi din când în când să-ţi răsfeţi papilele gustative cu un monk fish, halibut sau chiar nişte creveţi.

Recomand cu căldură restaurantul.  Fiind nou deschis (înţeleg că doar din decembrie anul trecut), încă nu e foarte popular (nici măcar nu apare în ghiduri şi nu pare să aibă vreun site oficial) şi poate că într-un fel, mi-ar plăcea să rămână aşa. În schimb, cred că iniţiativele de genul acesta trebuie susţinute, şi de aceea sper că locul acesta va rămâne în peisajul cârciumilor din Bucureşti pentru cât mai mult timp.

Becker Brau Live Music

Aseară am fost în ceea ce se cheamă Becker Brau Live Music. Cuvântul care mi se pare că se potriveşte perfect cu locul e “imens”. La intrare dai cu ochii de o …imensă… machetă a unei chitări Fender Stratocaster (na! că v-am zis-o) – cică are 15 metri….. cool! 

Când dai să intri, te opresc nişte băieţi care te întreabă dacă ai rezervare, pe ce nume, şi după ce spui cuvântul-cheie (parcă ai fi în vreo misiune secretă) ţi se cer 10 lei.  Hm! O fi mult, o fi puţin, oare preţul biletului depinde dacă ai rezervare sau nu… habar nu am, dar nici nu am stat să pun prea multe întrebări că mi-era cam sete.  După ce treci de uşă, nimereşti într-un spaţiu… imens …(cel puţin aşa mi s-a părul mie) şi în conscinţă deloc intim.  Cei care s-au ocupat de amenajare clar s-au străduit (au pus nişte chitări… imense… pe tavan, şi un număr… imens… de mese şi scaune), dar senzaţia pe care mi-a lăsat-o locul ăsta e una de bar american din anii 60, şi în nici un caz de berărie germană.  Doar berea nefiltrată la metru îţi mai aduce aminte din când în când că eşti într-o berărie. Asta aşa, până la un punct, că după aia începi să pierzi şirul la halbe…

Meniul mi s-a părut mult mai simplist decât în cealaltă berărie Becker Brau, şi lipsesc tocmai piesele de rezistenţă, ciolanul afumat, fasolea şi varza…. ce poate fi mai nemţesc decât un ciolan cu varză? O bere rece, într-adevăr, dar parcă i-au luat din farmecul acela…. Ca să nu mai zic că lipsesc cu desăvârşire chelneriţele cu codiţe împletite care duc câte 10 halbe în fiecare mână…

Am ajus în jur de 9 seara şi pe lângă faptul că era foarte puţină lume la ora aia, nu se auzea nici un fel de muzică.  Cică motto-ul locului e “keep the music alive” (poate în linişte, sau fiecare cu muzica lui…şşşşşt!!!!!).  Înţelesesem că în weekend se cântă muzică live, şi aşa a fost, dar trupa Asha (n-a auzit nimeni de ei, sper!!) a început să cânte după 11.  Nu am auzit în viaţa mea de trupa asta, dar nu mă mir, pentru că au cântat doar cover-uri, nici o piesă proprie, nici nu-mi dau seama dacă au vreuna.  Dacă au, cred că o ţin pentru ei şi prietenii lor.

În rest, mulţi puşti, vârsta medie nu cred că depăşea 20 ani, şi printre pipiţe aranjate şi studenţachi cu tricouri mulate, veniţi la club să asculte oldies but goldies cântate de un pitic pletos fără imaginaţie da glumeţ (crede el….), mai zăreai şi câte un corporatist rătăcit fugit parcă direct de la serviciu, cu cămaşa purtată toată ziua ieşită din pantaloni, dansând isteric după 2-3 metri de bere, sau chiar cupluri trecute bine de prima tinereţe venite probabil să asculte aceleaşi oldies but goldies care le provoacă de fiecare dată nostalgii….

Dacă ai chef de-o bere bună, la halbă, nefiltrată, care nu dă dureri majore de cap a doua zi, merge să-ncerci şi locul ăsta…. dar nu prea des…. promis?

Hai noroc!

Loft

Sâmbătă am organizat o petrecere în clubul/barul Loft (numit şi Mansarda lui Jumbo).  Deşi înainte de petrecere auzisem nişte lucruşoare nu tocmai plăcute despre locul cu pricina, cum că proprietarii nu prea s-ar ţine de promisiuni/rezervări, am stat oarecum cu inima strânsă până am ajuns acolo sâmbătă seara şi am văzut cu ochii mei că într-adevăr ni se rezervase un colţ din bar, cu suficiente scaune şi fotolii să încapă toată lumea. Am răsuflat uşurată, şi m-am gândit că cei care mă avertizaseră avuseseră ghinion.

În rest, deşi mai trecusem prin clubul ăsta de vreo două ori, fără să stau prea mult şi deci nu ştiam exact despre ce e vorba, trebuie să spun că am fost plăcut impresionată.  Muzica a fost cea promisă (alternativă), fără derapaje în “oldies but goldies”, lumea prezentă mi s-a părut ok (cică o grămadă de lume care venea pe vremuri în Club A – oameni despre care ne întrebam acu o vreme “unde au dispărut, dom’ne?”) dar pentru că aveam ceva peste 20 invitaţi, n-am avut timp să mai socializez şi cu alţii Locul arată bine, atmosfera mi se pare prietenoasă, şi probabil unul dintre puţinele minusuri pe care le-aş acorda e fumul care l-a un moment dat devenise cam supărător (nu vreau să mă gândesc cum se simţea fumul la etaj).  Din păcate, asta încă e o problemă pentru toate cluburile din România (btw, am auzit dimineaţă la radio ca probabil se va interzice şi în România fumatul în cluburi şi baruri începând cu iulie 2010).  Mai avem ceva de aşteptat, dar eu zic că merită.

În concluzie, o să mai testez clubul ăsta şi cu alte ocazii, deşi fie vorba între noi, duminică pe la prânz am promis că nu mai beau în viaţa mea…..