Habar nu aveam că Apocalyptica a cântat la Eurovisionul de anul trecut. Îmi imaginez buniucuţele europene care au rezistat până târziu în noapte să vadă câştigătorul concursului, cum îşi făceau cruce zicând : “Ce circ… ce ţi-e şi cu tineretu din ziua de astăzi… nici eurovisionu nu mai e cum era pe vremea mea…..”
Dacă vi se pare că berea e amară şi acidulată (mie aşa mi se pare uneori), vă propun câteva alternative geniale (încercate pe propria-mi piele) pe care le recomand cu cea mai mare “căldură” şi o bere rece:
Încercaţi că ce cel puţin fanii. Părerea mea!
Bănuiesc că sintagma asta vă sună foarte cunoscut multora dintre voi. Şi bine faceţi. Azi am o mică mostră de client care. Plec într-o seară de la birou, şi pentru mă grăbeam să ajung la dentist, iau un taxi de pe stradă (taxi de firmă – să ne înţelegem… nu era ţeapă). Îl întreb pe taximetrist dacă e liber, dă din cap ca “da”, mă urc, îi spun numele străzii, şi plecăm în trombă. Mergem preţ de vreo 20 de minute, mă bucur că suntem în grafic, că traficul nu e foarte nasol şi că nu o să întârzii, şi de plictiseală (de, aşa e în taxi dacă nu se înjură nimeni pe stradă, nu claxonează, etc.), îmi arunc ochii prin maşină. Observ că pe tavan e lipită o diplomă, şi de curiozitate, mă chinui să citesc : “Se acordă domnului…. DIPLOMA pentru absolvirea cursului “Eficienţă şi calitate în relaţia cu clienţii”".
Drace, îmi zic, ăsta e profi, nu glumă… Mai citesc încă o dată ce scrie pe diplomă, verific dacă numele de pe diplomă e acelaşi cu numele de pe autorizaţia de funcţionare de pe bord, şi dacă poza de pe autorizaţie seamănă cu personajul care se află la volan (răspunsul culmea e da) şi îmi dau brusc seama că în tot acest timp, de când mă urcasem în maşină personajul cel şcolit nu scosese nici măcar o vorbă.
Şmecheră, în sinea mea, îmi propun să urmăresc până la finalul cursei care va fi primul cuvânt pe care mi-l va adresa. Dezamăgire totală. La destinaţie, deşi nu-i spusesem numărul, a oprit el la un moment dat unde a crezut că vreau eu să merg, i-am dat banii, mi-a dat restul şi chitanţa, şi aia e. Am spus la revedere când am coborât, dar nu cred că mi-a răspuns, sau cel puţin eu nu l-am auzit.
Repet: “Eficienţă şi calitate în relaţia cu clienţii”. Încă stau şi mă întreb. Ok, înţeleg cu eficienţa, probabil pe principiul “the lesser, the merrier”. Da calitate? În care relaţie cu clienţii? Nu, zău…. Poate că ceva ce nu există să aibă calitate? (în afară de faptul că nu există)
Am primit pe e-mail mesajul de mai jos, şi deşi pare amar de adevărat, vreau să sper/cred că totuşi nu e ceea ce pare a fi….
“Un român este, de cele mai multe ori, mai bun decat un străin; însa doi străini sunt, întotdeauna, mai buni decât doi români”. Asta a fost replica spontană, memorabilă prin simplitatea ei, spusă cu năduf şi cu nedumerire ontologică de către un francez simplu şi obosit, care se străduie, de zece ani, să facă mica sa firmă din România să meargă mai bine. Fiecare dintre angajaţii săi este foarte bun, directorul e bine pregătit şi serios şi, totuşi, ceva ce scapă logicii de business se întâmplă: rezultatele sunt, sistematic, mai proaste decât bunul simţ ar spune că trebuie să fie. De câte ori a trimis câte un român să lucreze pentru câteva luni la filialele lui din Anglia şi din Grecia, acesta a ieşit în evidenţă. Pe drumul de întoarcere, însa, se produce ceva, o reacţie ciudată, care schimbă lucrurile.
Unde se “evaporă” o bună parte dintre calităţile individuale ale românilor când aceştia se adună în grupuri, fie ele mici de tot sau mari, în firme sau chiar în guverne? Eu am o explicaţie simplă: România este ţara cu cel mai redus indice de încredere generalizată din Europa, şi asta de mulţi ani la rând.
Statistic, un român se asteaptă (de cele mai multe ori fără să conştientizeze) ca 9 din 10 conaţionali ai săi să aibă ceva de ascuns faţă de el, să încerce să-l mintă, să se poarte urât cu el, să-l insulte, să profite de el sau să-l înşele într-un fel sau în altul.
Eşti “programat” pentru asta la piaţă, în relaţiile cu vecinii de bloc, cu şefii şi cu subordonaţii, cu clienţii şi cu furnizorii, cu Parlamentul şi cu Justiţia etc. Reacţia instinctivă este de apărare şi, omeneşte, de răzbunare; mergi la alegeri nu ca să votezi pentru cineva, ci împotriva altuia, te străduieşti să păcăleşti Statul chiar dacă nu ai niciun profit din asta, pentru că ai certitudinea că şi el te păcăleşte pe tine.
Dacă nu eşti plătit atât cât crezi că ai merita, asta e sigur pentru că angajatorul vrea să te exploateze şi să te umilească. Când îţi găseşti alt loc de muncă, cu un salariu mai mare şi cu o maşină mai bună, nu te poţi despărţi simplu de el, ci trebuie să-i trimiţi un mesaj ironic, cu cc la ceilalţi colegi şi, uneori, chiar şi la câţiva clienţi. Eventual, dacă poţi şterge şi nişte fişiere importante în ultima zi de lucru, e şi mai mare satisfacţia. Ce contează că patronul acela nu mai doarme noaptea gândindu-se cum va plăti chiriile şi salariile, că s-a îmbolnăvit de ulcer şi că nevasta l-a părăsit pentru că vine zilnic acasă la zece noaptea? Nu, el trebuie pedepsit exemplar; dacă nu pentru altceva, atunci măcar pentru că nu a fost mai deştept încât să facă firma să fi mers mai bine.
Mergi la un interviu? Deja tu şi angajatorul v-aţi pus pe poziţii adverse, probabil fără să vă daţi seama. Instinctiv te aştepţi ca cel cu care stai de vorbă să încerce să te umilească sau să te păcălească, dupa cum el se aşteaptă să îl minţi şi îţi pune tot felul de “capcane” ca să te prindă. Ţi se face o ofertă mai mică decât te-ai aşteptat? În niciun caz nu spui “Vă mulţumesc pentru că m-aţi ales pe mine, însă…”. Fă-l să plătească afrontul: “Vai, mă faceti sa rad …”. Ai un şef român, mai deştept şi mai bine pregătit decât străinul care a fost înaintea lui?
Sigur e ceva dubios la mijloc, bunele lui intenţii sunt doar de faţadă, trebuie aplicate urgent nişte măsuri preventive de apărare şi de discreditare a “inamicului”. Măsuri de apărare pe care deja şi le pregăteşte şi el faţă de tine, instinctiv. Sună cunoscut?“
uşor depresiv, dar potrivit pentru o după-masă înnorată de vineri
Găsiţi pe www.hotnews.ro un interviu genial cu ….un geniu, evident. Merită citit.
Aseară am văzut pe stradă una dintre cele mai mişto maşini, aşa că m-am hotărât să împărtăşesc cu voi impresiile.
Îmi cer scuze pentru calitatea imaginii, şi în cazul în care nu vă e foarte clar ce vrea să reprezinte, vă zic eu. E o dacie 1300 de culoarea crem (sau mai bine zis alb-gălbui), de o vârstă cel puţin respectabilă (i-aş da minim 20 ani), pe alocuri ruginită, cu uşa din faţă stânga uşor înfundată, cu număr de Ilfov, dar care, aşa cum vag se paote observa în imaginea de mai sus, are, în loc de parasolarul de la locul din dreapta, un frumos LCD de vreo 18in pe care rula un … film? Nu mi-am dat seama foarte clar, iar poza am facut-o aşteptând la semaforul de la Palatul Cotroceni. Oare avea vreo legătură cu Palatul?
Din pacate nu am gasit si un videoclip adevarat, dar mi se pare foarte misto chiar si asa….
Conform unei ştiri de prin nuş ce ziar, se pare că o femeie a muşcat un pit-bull pentru a-şi apăra labradorul agresat de ferocele câine. O americancă s-a luptat cu pit bull-ul după ce acesta a sărit în grădina femeii şi a atacat labradorul. Pentru a-l constrânge pe câine să deschidă fălcile înainte ca labradorul să fie ucis, femeia a început să îi muşte nasul pit-bull-ului.
Aşa da devotament pentru câinele tău! Şi io am un câine (deşi unii ar putea zice altfel) şi mă întreb ce-aş face într-o situaţie similară (sper să nu fie cazul). Sunt sigură că unii ar zice dintr-o răsuflare că ne-am lua alt câine….
Da stăpânul pit-bull-ului ce-o fi zis? A dat-o oare în judecată pe agresoare că i-a cauzat răni amărâtului de pit-bull?
