Nike reciclaţi

Cică Nike o să producă o serie de pantofi sport din materiale reciclate…. probabil e o chestie scornită de PR-işti să dea bine pe la oengeuri….  Nuş ce atlet american ar fi zis că asta e “o ocazie de a proteja mediul si de a conserva planeta….”. Offf, dacă aşa ne-am hotărât să salvăm planeta…. Io zic mai bine să scoatem din beciul, boxa sau şopru bunicilor pantofii purtaţi acu ceva timp (de noi sau de alţii) şi să-i reciclăm pe ăia, daca vrem să protejăm planeta. Ce rost are să luăm unii noi???

 Da apropo de tenişi/başcheţi, vă mai amintiţi celebra reclamă la Adidas …Torsion din anii 90? Sloganul cred că era ceva de genul “Dacă vrei cu adevărat, poţi”. Cred că nu ştia nimeni ce e aia Torsion da, reclama a fost genială, dacă a reuşit să rămână în conştiinţa (potenţialului) consumator pentru mai bine de 15 ani.

Toshi

Mi s-a stricat calculatorul.  Sau Windows-ul, sau nu ştiu… da ideea e că nu mai merge, şi sunt cam tristuţă   N-aş vrea să renunţ la toshiba mea (ajunsese un fel de tovarăş) care de altfel nu e nici foarte bătrân…. când l-am luat pe Toshi, era tânăr şi sexsos, acu a ajuns un decrepit căreia îi ia ani-lumină să proceseze trei fişiere amărâte….  Sper măcar să-l mai resusciteze băieţii ăia de la service, de care nu vreau să zic nimic deocamdată (cică le trebuie 3 zile să pună un diagnostic – oare cât le trebuie să-i facă şi un tratament, fizioterapie, ceva….), nu de alta da l-am lăsat pe Toshi pe mâna lor….. 

Offffff… ce trist e să fii PC în ziua de azi.

Meleu alb

Poate cineva să-mi explice şi mie care e şmecheria cu numărul extrem de mare  (parcă în creştere) de SUV-uri albe de pe şosele? Cel  puţin în Bucureşti, cred că văd minim 20-30 pe zi, asta doar pe drumul de acasă la birou şi invers. Mărcile preferate (în ordinea asta): Q7, X5, X3, Tuareg, ML, etc. E o modă? De la ce vine? Anyone……

Mie mi se pare uşor odioase, da în fine… părerea mea….nu dau cu paru. Întreb şi io.

Hard Rock Cafe

Am ajuns şi la Hard Rock Cafe acu vreo două săptămâni dar n-am apucat să scriu impresii despre locul cu pricina.  Era într-o joi seara (parcă) şi plecasem direct de la birou.  Nu mi s-a părut prea spectaculos, ce pot să zic… poate şi din cauză ca nu mă impresionează în mod deosebit obiectele folosite (purtate) de “vedete”…. asta a fost cam răutăcioasă, da în fine…. Cum ar fi să apară în curând ghiulul (cu piatră roşie) lui florin salam, lanţul de 24karate şi 3 kile al mai nu ştiu cui, rochia cu pietre swarovski al unei pirande măritate de curând cu un celebru mafiot şi chiloţii cu blană a lui Bote, iar noi toţi să ne impresionăm la lacrimi…..

Per ansamblu, mi s-a părut haios că era muzică simpatică, pe principiul “veche, da’ bună”.  În rest, locul e un fel de hală, motiv pentru care pare tot timpul că e o hărmălaie de nedescris, muzică, agitaţie… deci clar nu e locul potrivit pentru o cină romantică sau ceva similar…

Meniul e unul tipic american (cu hamburgeri, cheese cake, aripioare picante şi altele asemenea – nu în ordinea asta).  Am apucat doar în fugă să mă uit peste el, aşa că n-am reţinut nici un preţ, da bănuiesc că e peste medie, şi cred că nu e cazul că intru în detalii de genul ăsta.  Apropo de locuri tipic americane, în ultima vreme am fost de mai multe ori la Chamapions, şi sincer, într-un fel prefer Champions decât Hard Rock Cafe.  Unul din motive fiind şi că e mai puţin la modă (de, i-a trecut vremea….) aşa că găseşti loc, e relaxat, şi meniul e foarte similar…. Aripioarele picante (best in town) iar îngheţata n-are pereche  

În concluzie, să nu încercaţi cumva să treceţi pe la Hard Rock Cafe sâmbătă seara (înţeleg că procentul de SUV-uri albe din parcare depăşeşte cote inimaginabile), nici măcar să nu încercaţi să faceţi rezervare, că vă enervaţi sigur.  În primul rând, se fac rezervări doar în ziua cu pricina (un prieten a încercat să-şi organizeze ziua acolo, dar nu s-a putut – era vorba de peste 20 persoane şi tot n-au vrut să facă rezervare înainte), în al doilea rând, în ziua cu pricina, nu mai găseşti loc…. Să fie la ei acolo!!!! Aştept să se plictisească trendsetterii şi mai încerc mai încolo….

Grătar cu aromă de ţărănism

După două zile de week-end în care am avut parte de tot felul de povestiri aproape de necrezut despre ghiolbănismul, lipsa de civilizaţie şi ţărănismul compatrioţilor noştri în special în cadrul unor excursii organizate de tip “cu autocarul prin Europa” (titlul ăsta s-ar putea constitui într-o categorie aparte de posturi), aseară, la intrarea în Bucureşti, adică pe bd. Iuliu Maniu (pentru cei care nu ştiu, bulevardul ăla mare pe care intri direct de pe autostrada Bucureşti-Piteşti), la etajul 1 al unui bloc, am zărit doi neni (ca să nu zic mai mult) care făceau grătar în balcon. Cred că tocmai se apucaseră, că era o flacără care lumina tot balconul, deci nu ajunseseră încă la jar.  Pentru o clipă ne-am gândit că e incendiu şi din spirit civic, am pus mâna pe telefon să sunăm la 112. Dar brusc, ne-am dat seama că am fi stricat o seara liniştită de duminică a unor oameni care nu doreau decât să se relaxeze cu un mic şi-o bere înainte de o săptămână tumultoasă…. Mi-e milă doar de chiloţii puşi la uscat de vecinii de la etajele superioare…..

SPFLD

Încă un mit mi-a fost năruit.  La o sesiune recentă de shopping (ştiu, exagerez, da se poate întâmpla oricui), am constatat şocată că  la Springfield se vând şi haine pentru fete.  Când am dat cu ochii de bluziţe, fustiţe şi ”sfetăraşe” de dudui, am avut senzaţia fie că am greşit magazinul, ori că sunt într-un alt film.  Am vrut să ies să mă uit dacă s-a schimbat numele magazinului, că nu înţelegeam ce se întâmplă.

Şi de fapt, chiar nu înţeleg.  Nu sunt prea multe magazine dedicate bărbaţilor (cel puţin în Bucureşti), şi de-aia mi se pare cu atât mai surprinzător când constat că şi ăstea se transformă.  Dar mă întreb care o fi explicaţia.  Nu e suficient de rentabil un asemenea magazin? Nu prea îmi vine să cred.  E plin mall-ul de corporatişti şi studenţachi aranjaţi (în fine, nu lipsesc puştanii îmbrăcaţi cu trening adibas, dar totuşi….), deci? Într-un secol 21 în care se zice că lumea continuă să fie condusă de bărbaţi, comerţul pare să fie extrem de feminist, deşi, eu rămân la părerea mea că de fapt totul e doar o iluzie.

Cashmere Mafia

…este numele unui serial care a început să se difuzeze recent (pe 7 ianuarie 2008) în State.  Pentru cei cărora le-a plăcut Sex and the City, s-ar putea să va placă şi serialul ăsta.  Personajele principale sunt patru prietene care locuiesc în New York, femei cu carieră şi familie care au diverse issue-uri pe care le dezbat împreună la un lunch într-o cafenea/restaurant, la evenimente mondene sau la telefon (nu e rău să fi executive la New York…).  Vă sună cunoscut? Deşi pare o copie a celebrului Sex and the City, mie mi s-a părut că serialul are totuşi farmecul lui aparte.  Una dintre cele patru prietene este Lucy Liu (pe care o ştiţi din Ally McBeal şi Kill Bill), iar celălalte actriţe, chiar dacă sunt poate ceva mai puţin celebre, sunt sigură că serialul ăsta le va face cunoscute. 

 

Am reuşit să văd trei din cele patru episoade difuzate deja şi mi s-a părut haios.  Aştept continuarea. Între timp, văd că s-a înfiinţat deja un fansite pentru serialul ăsta (cum ziceam, se difuzează de mai puţin de o lună….)

Dream Job

Întâmplător sau nu, zilele ăstea a trebuit să merg la un notar pentru a întocmi nişte acte.  Evident, nu e prima oară când merg, dar mă fascinează de fiecare dată atmosfera dintr-un birou de notar.  E incredibil!  Şi sinceră să fiu, de multe ori îmi doresc să fiu, dacă nu notar (de, se mai uită şi la om), măcar un amărât de angajat.

Primul lucru care mă frapează de fiecare dată e numărul incredibil de mare de persoane pe care-l găseşti la un notar, indiferent de oră (dimineaţa, la prânz sau seara), de ziua săptămânii sau de anotimp (am fost şi vara şi iarna, şi e la fel, deci clar nu e o meserie sezonieră…).  Apoi, chiar dacă ai programare (pe principiul că notarul şi angajaţii săi ştiu că vii la o anumită oră, scopul fiind ca actele cu pricina să fie pregătite, vii semnezi şi pleci), nu mi s-a întâmplat niciodată aşa. Actele încep să fie redactate mult după ce ajungi tu acolo.  Atunci la ce mai foloseşte programarea? Tot legat de programare, ce mi se pare genial, e că notarul nu e la birou, dar trebuie să sosească din clipă în clipă (mai multe clipe care fac cel puţin o oră), iar când vine, trece furtunos (ca un fel de Cruela) printre oameni resemnaţi.  Apropo, aţi constatat şi voi că de fapt majoritatea notarilor sunt femei? Abia recent am remarcat. Oare de ce?

Despre angajaţi, ce pot să zic… Majoritatea îţi vorbesc pe-un ton condescendent, ca şi când ai fi retard, şi invariabil prima frază este “vă rog să completaţi această cerere…” offf, credeam că scăpăm de cererile ăstea… imposibil!

Nu ştiu de ce, dar cred că nu se investeşte prea mult în pregătirea angajaţilor.  Cred că nişte cursuri de soft skills (gen “client relationship”) n-ar strica.  Eu înţeleg că e un soi de monopol, dar cred că ar trebui să-şi depăşească condiţia de funcţionar public, la care eşti obligat să apelezi deşi nu-ţi doreşti.  Până la urmă e un serviciu semi privat, şi ar putea să se poarte cu clienţii în consecinţă. Dar poate sunt eu prea pretenţioasă.

Dar de fapt, clienţii notariatelor sunt cei care oferă un spectacol pe cinste de fiecare dată.  Bătrânei care probabil vor să lase moştenire nepoţeilor diversele bunuri acumulate într-o viaţă de om, oameni de rând care cumpără, vând sau donează ceva cuiva cândva, trelingari şi buticari cu afaceri (semi) dubioase care încearcă să albească nişte bisnisuri de altfel murdare, dar de…

Apoteotic, ieri, după ce am stat aproape o oră să semnăm trei hârtii obosite, secretara, care încasa banii (o căruţă aş îndrăzni să zic pentru cele trei hârtii), ne întreabă “Vă tai pe firmă?”…(?!?)…. numai dacă vrei, am gândit repede, da nu i-am zis că mi-era că dacă o supăr mai trebuie să aştept încă o oră să primesc chitanţa, şi zău că mă grăbeam….

Ce pot face patru mâini dibace…

Mandy Goes to Med School

Amanda Palmer and Lance Horne